Cauti Calendar Ortodox 2022 ? Pe Amras gasesti calendarul sarbatorilor ortodoxe in anul 2022 pentru toate lunile Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie 2022.

Afla cand pica cele mai importante sarbatori religioase in 2022, care sunt cele mai importante cat si zilele de post si dezlegarile la peste.

Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor.

calendar ortodox 2021
calendar ortodox 2022

Sărbători și sfinți din calendar cu cruce roșie și cruce neagră

  • Sărbători mari – praznice împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei;
  • Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză;
  • Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă;
  • Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.

Praznic și acatist în calendar ortodox 2022

Un praznic, este o zi in care Biserica celebreaza un eveniment din istoria sfanta

Praznic, praznicul sau prăznuire, prăznuirea este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfânt sau sfinte moaște. Praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se cântă în slujbele Bisericii rugăciuni și imnuri.

Acatistul este un imn de laudă ce îi este închinat lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau unuia dintre sfinți. Denumirea (“ακαθιστος” în limba greacă) vine prin adăugarea unui a privativ la verbul “καθιξω”, “a sta jos”, “a ședea”, pentru a se arăta că în timpul acestei cântări nu se stă jos, pe scaun, ci în picioare.

Ce este și cum a apărut calendar ortodox. Când s-a început folosirea noului calendar

Calendarul ortodox sau calendarul bisericesc constă dintr-o serie de cicluri în funcție de sărbătorile religioase care sunt celebrate în Biserica Ortodoxă. Conform orthodoxwiki.org există trei calendare care se folosec în cadrul Bisericii Ortodoxe:

  • Calendarul iulian (stil vechi);
  • Calendarul iulian revizuit (stil nou);
  • Calendarul gregorian (stil nou).

Calendarul iulian a fost adoptat de Bisericile Ortodoxe din Ierusalim, Rusia, Serbia, Georgia, Polonia, Sinai, Ucraina, Japonia. Calendarul iulian revizuit a fost adoptat în Constantinopol, Alexandria, Antiohia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Albania, Cehia, Slovacia și de către Biserica Ortodoxă din America, acestea numindu-se biserici pe stil nou. Calendarul gregorian a fost adoptat de Bisericile Ortodoxe din Finlanda și Estonia.

Ce sarbatoare e azi | Google

sâmbătă 01 octombrie 2022

♰) Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani; ♰) Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani; (♰) Acoperământul Maicii Domnului; Cămaşa Domnului şi Stâlpul de viaţă dătător; Sfânta Sidonia din Georgia; Sfinții Împărați ai Georgiei, Mirian și Nana; Sfântul Apostol Anania; Sfântul Cuvios Roman Melodul; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Hârbovăț; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kasperov; Sfântul Ioan Cucuzel; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Cucuzelița;  Ap. Galateni 3, 23-29; 4, 1-5; Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28 ;

duminică 02 octombrie 2022

Sfinții Mucenici David și Constantin, prinți ai Georgiei; Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniță Iustina; Sfântul Cuvios Teofil;  Ap. I Corinteni 4, 17-21; 5, 1-5; Ev. Matei 24, 1-13;

luni 03 octombrie 2022

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist; 
♰) Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor);  Ap. II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36; glas 6, voscr. 4;

marţi 04 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Evdemoz din Georgia; Sfânta Muceniță Verina; Sfânta Muceniță Prosdoca; Sfânta Muceniță Domnina; Sfântul Mucenic Audact; Sfânta Muceniță Calistena; Sfântul Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei;  Ap. Galateni 4, 28-31; 5, 1-10; Ev. Marcu 6, 54-56; 7, 1-8;

miercuri 05 octombrie 2022

♰) Sfântul Cuvios Misail de la Mănăstirea Turnu; ♰) Sfântul Cuvios Daniil de la Mănăstirea Turnu; Sfânta Muceniță Haritina; Sfânta Muceniță Mamelta; Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei; Sfântul Evdochim Vatopedinul;  Ap. Galateni 5, 11-21; Ev. Marcu 7, 5-16;

joi 06 octombrie 2022

Sfântul Grigorie Khandzteli din Georgia;  Sfântul Apostol Toma; Sfânta Muceniță Erotiida; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea de toți fericită”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Odighitria” de la Xenofont;  Ap. Galateni 6, 2-10; Ev. Marcu 7, 14-24;

vineri 07 octombrie 2022

Sfântul Iosif din Khevi, Georgia; ♰ Sfântul Mare Mucenic Serghie; ♰ Sfântul Mare Mucenic Vah; Sfântul Mucenic Iulian, preotul; Sfântul Mucenic Chesarie, diaconul; Sfântul Mucenic Polihronie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov;  Ap. Efeseni 1, 1-9; Ev. Marcu 7, 24-30;

sâmbătă 08 octombrie 2022

Sfânta Cuvioasă Taisia; Sfânta Cuvioasă Pelaghia; Sfântul Nou Mucenic Ignatie;  Ap. Efeseni 1, 7-17; Ev. Marcu 8, 1-10;

duminică 09 octombrie 2022

Sfânta Cuvioasă Atanasia;  Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu; Sfântul Cuvios Andronic; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Korsun; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”;  Ap. I Corinteni 10, 23-28; Ev. Matei 24, 34-44;

luni 10 octombrie 2022

Sfânta Muceniţă Evlampia, sora Sfântului Mucenic Evlampie; Sfântul Cuvios Vasian; Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul; Sfântul Mucenic Evlampie; Sfântul Ambrozie de la Optina; Sfântul Inochentie al Penzei; Sfinţii 26 de cuvioşi mucenici de la Zografu; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Acatist” – Prevestitoarea de la Mănăstirea Zografu; 
♰) Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain);  Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16; glas 7, voscr. 5;

marţi 11 octombrie 2022

Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei; Sfânta Muceniță Zenaida; Sfântul Apostol Filip, unul din cei 7 diaconi; Sfânta Muceniță Filonila; Soborul Sfinților Stareți de la Optina; Sfântul Lev de la Optina;  Ap. Efeseni 1, 22-23; 2, 1-5; Ev. Marcu 10, 46-52;

miercuri 12 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Tarah; Sfântul Mucenic Andronic; Sfântul Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei; Sfântul Mucenic Prov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Ierusalim;  Ap. Efeseni 2, 19-22; 3, 1-7; Ev. Marcu 11, 11-23;

joi 13 octombrie 2022

♰ Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfântul Mucenic Florentie; Sfânta Muceniță Agatonica; Sfântul Mucenic Carp; Sfântul Mucenic Papil; Sfântul Mucenic Agatodor; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Șapte lacuri”; Aducerea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sedmiezerskaya”;  Ap. Efeseni 3, 8-21; Ev. Marcu 11, 22-26;

vineri 14 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Chelsie; Sfântul Mucenic Ghervasie; Sfântul Mucenic Nazarie; Sfântul Mucenic Protasie; Sfântul Silvan, Episcopul Gazei; ♰) Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Cosma de Yakhrom”;  Ap. Efeseni 4, 14-17; Ev. Marcu 11, 27-33;

sâmbătă 15 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Luchian preotul; Sfântul Ierarh Savin, Episcopul Ciprului; Sfântul Ierarh Vars, Episcopul Edesei; Sfântul Cuvios Eftimie cel Nou; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” – izbăvitoarea de cancer; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor”;  Ap. Efeseni 4, 17-25; Ev. Marcu 12, 1-12;

duminică 16 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Domnin; Sfântul Mucenic Longhin Sutașul; Sfântul Mucenic Leontie; Sfântul Mucenic Dometie; Sfântul Mucenic Terentie; Sfântul Cuvios Mal;  Ap. I Corinteni 14, 20-25; Ev. Matei 25, 1-13;

luni 17 octombrie 2022

Sfântul Proroc Osea; Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Creta; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Izbăvitoarea”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit”; 
♰) Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului - a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic);  Ap. Galateni 2, 16-20; al Sf. Părinți: Ap. Tit 3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15; a Sf. Părinți: Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 8, voscr. 6;

marţi 18 octombrie 2022

Sfânta Cuvioasă Eufrosina de la Mega Spileo; Sfântul Cuvios Teodor de la Mega Spileo; Sfântul Cuvios Simeon de la Mega Spileo;  Sfântul Apostol și Evanghelist Luca; Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân; Sfântul Cuvios Iulian; Sfântul Mucenic Domnin;  Ap. Efeseni 4, 25-32; Ev. Luca 3, 19-22;

miercuri 19 octombrie 2022

Sfântul Proroc Ioil; Sfântul Mucenic Uar; Sfântul Mucenic Felix, preotul; Sfântul Mucenic Eusebiu, diaconul; Sfântul Cuvios Ioan de la Rila; Sfânta Cleopatra;  Ap. Efeseni 5, 20-25; Ev. Luca 3, 23-38; 4, 1;

joi 20 octombrie 2022

Sfântul Mare Mucenic Artemie; Sfânta Cuvioasă Matrona; Sfântul Gherasim din Kefalonia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Philermos;  Ap. Efeseni 5, 25-33; Ev. Luca 4, 1-15;

vineri 21 octombrie 2022

♰) Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion; ♰) Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie; ♰) Sfântul Mucenic Oprea; ♰) Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeș; ♰) Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel; Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare; Sfântul Cuvios Filothei Dionisiatul;  Ap. Efeseni 5, 33; 6, 1-9; Ev. Luca 4, 16-22;

sâmbătă 22 octombrie 2022

Sfânta Muceniță Elisaveta; Sfânta Muceniță Anna; Sfânta Muceniță Teodota; Sfântul Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei; Sfinții 7 tineri din Efes; Sfântul Kukşa din Odessa; Sfânta Muceniță Gligheria din Adrianopol; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic”;  Ap. Efeseni 6, 18-24; Ev. Luca 4, 22-30;

duminică 23 octombrie 2022

Sfântul Cuvios Macarie Romanul; Sfântul Ierarh Ignatie, Patriarhul Constantinopolului;  Sfântul Mucenic Iacov, ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului; Sfântul Cuvios Petroniu; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bogolubskaia”;  Ap. I Corinteni 15, 39-45; Ev. Luca 4, 31-36;

luni 24 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Sotirih; Sfântul Mucenic Marcu; Sfântul Mucenic Valentin; Sfânta Muceniță Sebastiana; Sfântul Mare Mucenic Areta; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”; 
♰) Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor);  Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39; ;

marţi 25 octombrie 2022

Sfântul Mucenic Marcian; Sfântul Mucenic Martirie; Sfântul Mucenic Valerian; Sfânta Cuvioasă Tavita; Sfântul Mucenic Hrisaf;  Ap. Filipeni 1, 1-7; Ev. Luca 4, 38-44;

miercuri 26 octombrie 2022

♰) Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir;  Ap. Filipeni 1, 8-14; Ev. Luca 5, 12-16;

joi 27 octombrie 2022

♰ Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală; Sfântul Mucenic Nestor;  Ap. Filipeni 1, 12-19; Ev. Luca 5, 33-39;

vineri 28 octombrie 2022

♰ Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești; Sfântul Sfințit Mucenic Neofit, Episcop de Urbnisi; Sfânta Muceniţă Neonila, soția Sfântului Mucenic Terentie; Sfântul Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei; Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului; Sfântul Mucenic Terentie cu cei 7 fii ai săi; Sfântul Mucenic Vilie; Sfântul Cuvios Ştefan Savaitul; Sfântul Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos; Sfantul Iov de la Poceaev;  Ap. Filipeni 1, 20-27; Ev. Luca 6, 12-19;

sâmbătă 29 octombrie 2022

Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie și Maria, nepoata sa; Sfântul Nou Mucenic Timotei Esfigmenitul;  Ap. Filipeni 1, 27-30; 2, 1-4; Ev. Luca 6, 17-23;

duminică 30 octombrie 2022

Sfânta Muceniţă Zenovia, sora Sfântului Mucenic Zenovie; Sfântul Apostol Cleopa; Sfântul Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ozeriansk”; Sfântul Ștefan Milutin, țarul sârbilor;  Ap. I Corinteni 15, 58; 16, 1-3; Ev. Luca 5, 17-26 (Sâmbăta morților – Moșii de toamnă);

luni 31 octombrie 2022

Cei o sută de mii de mucenici din Tbilisi, Georgia; Sfântul Apostol Apelie; Sfântul Apostol Stahie; Sfântul Apostol Amplie; Sfântul Apostol Urban; Sfântul Apostol Aristobul; Sfântul Apostol Narcis; Sfântul Mucenic Epimah; 
♰) Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr);  Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Luca 16, 19-31; glas 2, voscr. 8;